Procesiune cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava
La Suceava se desfăşoară în această perioadă o serie de evenimente dedicate Sfântului Ioan cel Nou. Sfintele odoare au fost scoase marţi dimineaţă spre închinare într-un baldachin din curtea Catedralei Arhiepiscopale, iar seara a avut loc procesiunea „Calea Sfinților”.
Manifestările prilejuite de hramul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” au început marţi dimineață cu slujba Acatistului Sfântului ocrotitor și scoaterea în procesiune din lăcașul de cult a raclei în care sunt păstrate moaștele Sfântului Mare Mucenic și așezarea acesteia pentru închinarea pelerinilor în baldachinul special pregătit și împodobit, sub teii din curtea așezământului monahal.
La finalul procesiunii, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, le-a vorbit celor prezenți despre faptul că ziua de 24 iunie aduce aminte de două dintre pelerinajele cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou.
Preasfinția Sa a vorbit și despre momentele mai puțin prielnice pentru pelerinajul care a devenit tradiție, dar și despre bucuria din acest an.
A urmat slujba Aghesmei și apoi săvârșirea Sfintei Liturghii de către arhim. Melchisedec Velnic, Exarhul mănăstirilor din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și starețul Mănăstirii Putna, împreună cu un sobor format din preoți și diaconi de la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. În continuare, în Biserica „Sfântul Gheorghe” din cadrul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” a fost oficiată Taina Sfântului Maslu.
După-amiază, în curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” a avut loc un eveniment inedit, o oră de religie „altfel”, desfășurată lângă baldachinul Sfântului Ioan cel Nou. Cei care s-au bucurat de această binecuvântare au fost elevii clasei a IX-a de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Suceava.
De la ora 18:00 a avut loc procesiunea „Calea Sfinților”, parte a manifestărilor dedicate sărbătorii Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, întâiul ocrotitor al Moldovei. Urmând traseul stabilit, racla cu moaștele Sfântului Ioan a fost purtată de preoți și mireni pe străzile orașului Suceava. La cele zece opriri în locuri importante ale municipiului au fost rostite ectenii, răspunsurile fiind date de corul Seminarului Liceal Ortodox „Mitropolit Dosoftei”. Alaiul a fost întâmpinat de preoți, numeroși credincioși și reprezentanți ai oficialităților locale.
Racla cu moaștele sfântului a fost urmată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
În organizarea procesiunii s-au implicat și autoritățile locale, iar poliția locală și Poliția Rutieră Suceava au supravegheat deplasarea pe întregul traseu, în timp ce echipaje SMURD au fost pregătite să intervină în caz de necesitate. De la ora 21:00 a fost oficiată slujba Privegherii.