Procesiune cu moaștele Sfântului Pantelimon în centrul Capitalei

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 26 Iulie 2024

Biserica „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc își cinstește ocrotitorul spiritual sâmbătă, 27 iulie. Manifestările liturgice dedicate sărbătorii au debutat încă din această seară, când un sobor de clerici a săvârșit slujba Vecerniei cu Litia și Acatistul Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.

La finalul Litiei, părintele paroh Bogdan Teleanu a vorbit celor pre­zenți despre lucrările desfășu­rate în ultima perioadă în biserica ocrotită de Sfântul Pantelimon, socotind toate realizările ca fiind minuni ale sfântului ocrotitor, și a evocat istoria bogată a lăcașului de cult.

Pe tot parcursul slujbei, credin­cioșii s-au putut închina la racla în care este așezat un fragment din moaștele sfântului tămăduitor, dar și la cea în care se păstrează un veșmânt ce a acoperit pentru o perioadă moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, dăruit în acest an parohiei bucureștene de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul sărbătoririi a 250 de ani de la Aducerea moaștelor Sfântului Ocrotitor al Bucureștilor în Capitală.

La finalul slujbei, cele două racle au fost purtate în procesiunea tradițională „Mărturisirea credinței în cetate” pe străzile din jurul bisericii. De binecuvântarea celor doi sfinți s-au bucurat și angajații și pacienții Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” al Arhi­episcopiei Bucureștilor, situat în vecinătatea lăcașului de cult. Evenimentele dedicate hramului parohiei au continuat sâmbătă, când au fost oficiate Utrenia, Sfânta Liturghie și Parastasul pentru ctitori.