Procesiune cu moaştele Sfintei Paraschevi la Mangalia

Data: 05 Septembrie 2013

Astăzi, de la ora 16:00, sfintele moaşte ale Sfintei Muceniţe Paraschevi vor fi întâmpinate la biserica maramureşeană „Sfântul Mina“ din Mangalia, iar de la ora 20:00 va avea loc o procesiune, condusă de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, pe următorul traseu: Biserica „Sfântul Mina“ (str. George Emil Palade) - str. Matei Basarab - sens giratoriu - Şoseaua Constanţei până la Biserica „Sfântul Gheorghe“ (str. Mihai Viteazul), informează Biroul de comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului. La procesiune va participa, alături de credincioşii din localitate, un sobor format din aproximativ 60 de preoţi. La Biserica „Sfântul Gheorghe“ (Mangalia) va fi oficiată Taina Sfântului Maslu. Sâmbătă, 7 septembrie, începând cu ora 8:00, Arhiepiscopul Tomisului va sfinţi pictura bisericii Mănăstirii Deleni, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“, slujbă urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii. De la ora 17:00, la Biserica „Sfânta Maria“ (Şoseaua Mangaliei, zona Far), IPS Teodosie va oficia Taina Sfântului Maslu.