Procesiune cu moaștele Sfinților 40 de Mucenici la Mănăstirea Antim
Vatra monahală din centrul Bucureștilor, ctitorită de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești, a întâmpinat vineri, 8 martie, sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, care ocrotesc așezământul mănăstiresc prin cinstitele lor moaște, cu un program liturgic vesperal deosebit.
La ceasul obișnuit al Vecerniei, credincioși și pelerini au participat la procesiunea tradițională cu racla în care sunt așezate fragmente din cinstitele moaște ale mucenicilor pomeniți, aflată în patrimoniul sacru al mănăstirii. Alaiul procesional a înconjurat biserica mănăstirii făcând trei opriri în laturile de miazăzi, răsărit și miazănoapte ale sfântului lăcaș, când au fost înălțate rugăciuni și cereri pentru ocrotirea și pomenirea credincioșilor, înaintea acestora mergând soborul de slujitori ai lavrei, care au purtat icoana Sfinților 40 de Mucenici și racla cu cinstitele lor moaște, în frunte cu părintele protosinghel Vincențiu Oboroceanu, starețul așezământului, care a purtat Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce. La finalul procesiunii, racla a fost așezată la locul obișnuit din biserică pentru închinarea credincioșilor.
În continuare, soborul de slujitori a oficiat rânduiala Privegherii în cinstea Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, respectiv slujba Vecerniei cu Litie și Utrenia. Moaștele mucenicilor pomeniți ocrotesc așezământul monahal bucureștean din anul 1883, fiind oferite în dar de Patriarhul Nicodim al Ierusalimului.