Procesiune cu zeci de mii de credincioşi în Ucraina

Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 05 August 2016

Cu ocazia zilei de pomenire a Sfântului Principe Vladimir, încreştinătorul Rusiei, Biserica Ortodoxă din Ucraina a organizat o procesiune a credincioşilor din diferite părţi ale ţării, anunţă news.church.ua. Unii dintre participanţii la procesiuni au poposit în ziua praznicului lângă Dealul Sfântului Vladimir din Kiev, unde spune tradiţia că ar fi fost botezaţi ruşii acum mai bine de o mie de ani.

Anul acesta, sărbătoarea Sfântului Vladimir a fost unită şi cu sărbătorirea a 1000 de ani de prezenţă monahală rusească în Sfântul Munte Athos. Astfel, la Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită de Preafericitul Părinte Onufrie, Mitropolitul Kievului şi al Întregii Ucraine, în faţa Catedralei Adormirii Maicii Domnului din Lavra Pecerska, a participat şi o delegaţie de monahi athoniţi, condusă de reprezentantul Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, Înaltpreasfinţitul Părinte Iov de Telmesos. La slujbă au participat circa zece mii de credincioşi, veniţi din toate părţile Ucrainei. La procesiunile din întreaga ţară au participat, conform datelor Mitropoliei de la Kiev, peste 80.000 de persoane.

În conformitate cu decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Ucraina, la această slujbă a fost săvârşită proclamarea canonizării unui sfânt de origine ucraineană, care s-a nevoit în Sfântul Munte Athos: Cuviosul Ioan Vişenski, care a trăit în secolul al XVII-lea.

După slujbă a avut loc un act festiv pe Dealul Sfântului Vladimir, în cadrul căruia au susţinut cuvântări atât Întâi­stătătorul Bisericii Ortodoxe din Ucraina, cât şi delegatul Patriarhiei Constantinopolului. La acest act festiv a fost prezent şi preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko.