Procesiune de Bobotează la Giurgiu

Data: 07 Ianuarie 2015

La Catedrala Episcopală din Giurgiu, Sfânta Liturghie a fost săvârşită ieri de Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre semnificaţia duhovnicească a Botezului Domnului Iisus, care reprezintă dezvăluirea iubirii şi bunăvoirii Părintelui Ceresc pentru Fiul cel iubit. La final, Preasfinţia Sa a dăruit Catedralei Episcopale din Giurgiu sfinţitul veşmânt care a acoperit moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, primit de la Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

După săvârşirea Sfintei Liturghii, mulţimea de credincioşi împreună cu chiriarhul, cu preoţi şi diaconi de la toate bisericile din oraşul Giurgiu au pornit în procesiune din faţa Catedralei Episcopale către Canalul „Sfântul Gheorghe“, unde Preasfinţitul Părinte Ambrozie a săvârşit slujba Aghesmei Mari. La final, potrivit tradiţiei, Preasfinţia Sa a aruncat Sfânta Cruce în apa Dunării, iar unul dintre tinerii creştini prezenţi a ridicat-o din apă, continuându-se, astfel, o datină ce dăinuie de veacuri în sufletul poporului nostru.