Procesiune impresionantă la Bacău

Un articol de: Pr. Constantin Gherasim - 21 Mai 2013

Aproape 10.000 de persoane au participat duminică, 19 mai, la cea mai impresionantă procesiune organizată în municipiul Bacău, în contextul serbării Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. La acest eveniment religios, intitulat „Mergeţi în toată lumea şi vestiţi că Hristos a înviat!“, au participat credincioşi din toată Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului.

Procesiunea a debutat la Biserica Precista din Bacău, unde, în prezenţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, au fost aduse icoanele făcătoare de minuni de la mănăstirile Giurgeni şi Trifeşti. De asemenea, s-a purtat în procesiune racla în care se află fragmente din moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii noastre de la Catedrala arhiepiscopală din Roman. După binecuvântarea de început, Preasfinţia Sa a rostit mai multe rugăciuni speciale pentru ploaie. Cu capetele plecate şi cu gândurile îndreptate spre mila lui Dumnezeu, toţi cei prezenţi, cler şi credincioşi, însoţiţi de icoana Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, au pornit spre Catedrala „Înălţarea Domnului“ în acordul cântărilor specifice perioadei pascale. Aici, lângă statuia Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, miile de băcăuani s-au rugat împreună cu ierarhul lor, mulţumind Bunului Dumnezeu pentru darurile revărsate peste poporul său binecredincios. Apoi, PS Ioachim Băcăuanul a rostit un cuvânt de învăţătură în care a subliniat importanţa serbării Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Patriarhia Română. Apoi, a făcut o scurtă prezentare a istoriei Bisericii din primele veacuri până la Edictul de la Milan din anul 313. Preasfinţia Sa a făcut referire apoi la suferinţele îndurate de mărturisitorii dreptei credinţe în perioada de prigoană a împăraţilor romani, începând cu Nero, până la momentul când Sfântul Împărat Constantin a acordat libertate religiei creştine, punând astfel capăt unei perioade în care credinţa se mărturisea mai mult în catacombe. De asemenea, Preasfinţia Sa i-a îndemnat pe băcăuani să fie, cu toţii, apărători ai valorilor creştine şi fiecare în dreptul său să constituie pentru semenii săi o lumină întru lumina lui Hristos. Procesiunea s-a încheiat la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, unde au fost depuse spre închinarea credincioşilor cele două icoane făcătoare de minuni, precum şi sfintele moaşte de la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Bucuria duhovnicească a zilei a continuat cu slujba Litiei, oficiată de Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului, răspunsurile la strană fiind date de Corala „Episcop Melchisedec“ a Protopopiatului Bacău, care a oferit un scurt concert de muzică religioasă. Sărbătoarea va continua astăzi la Bacău cu slujba Sfintei Liturghii, care va fi săvârşită de PS Ioachim Băcăuanul la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Bacău.