Procesiune în Duminica Ortodoxiei la Roman

Data: 28 Feb 2015

La Roman, va avea loc mâine, 1 martie 2015, de la ora 16:00, manifestarea religioasă „Procesiune cu sfinte moaşte şi icoane făcătoare de minuni din eparhie“, cu prilejul Duminicii Ortodoxiei. După slujba de Te Deum din Piaţa Roman Muşat, va avea loc procesiunea cu sfintele icoane şi cu raclele în care se află moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii noastre. Evenimentul, la care sunt aşteptaţi să participe preoţii şi credincioşii din toată eparhia, se va încheia la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, unde Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, va citi rugăciunea de dezlegare. (C.C.)