Procesiune în parohia prahoveană Corlăteşti

Data: 17 Septembrie 2014

Parohia Corlăteşti din comuna prahoveană Berceni, Protopopiatul Ploieşti, aduce spre închinare, în perioada 19-22 septembrie, la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ şi „Sfântul Mare Mucenic Eustaţie“, moaştele Sfântului Ierarh Nicolae şi ale Sfinţilor prunci ucişi din porunca lui Irod. Aceste sfinte odoare vor fi aduse, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de la Parohia „Sfântul Nicolae“-Militari, Protoieria Sector 6 Capitală, de către pr. paroh Visarion Alexa, cu prilejul sărbătoririi celui de-al doilea ocrotitor al Parohiei Corlăteşti - „Sfântul Mare Mucenic Eustaţie“, prăznuit în Biserica Ortodoxă în ziua de 20 septembrie. Procesiunea cu moaştele Sfântului Ierarh Nicolae şi ale Sfinţilor prunci ucişi din porunca lui Irod va avea loc vineri, 19 septembrie, în localitatea Corlăteşti, pe străzile Vlăsiei, Morii, Eroilor şi Şcolii. Potrivit părintelui Ştefan L. Muşat, protoiereul Protopopiatului Ploieşti, biserica parohială din Corlăteşti este monument istoric şi, alături de alte biserici-monument istoric din zonă, va fi inclusă într-un proiect de restaurare pe fondul atragerii de fonduri europene. Parohia Corlăteşti se află în satul Corlăteşti, comuna Berceni, judeţul Prahova, în partea de est a judeţului, pe şoseaua naţională Ploieşti-Buzău. (Ioan Buşagă)