Procesiuni cu icoane și evenimente duhovnicești, cu prilejul Duminicii Ortodoxiei

Un articol de: Ziarul Lumina - 20 Martie 2019

Cu ocazia Duminicii Ortodoxiei, prima săptămână din Postul Mare, în care este sărbătorită victoria asupra iconoclasmului și, în general, asupra tuturor ereziilor, au avut loc mai multe manifestări dedicate cinstirii icoanelor.

Cu prilejul Duminicii Ortodoxiei, Parohia Jdioara, Protopopiatul Lugoj, a organizat în biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” o seară duhovnicească, în cadrul căreia credincioșii au vizionat două materiale video despre însemnătatea și importanța icoanei în Ortodoxie și pentru creștini.  

„Primul Videoclip, realizat de Trinitas TV, a vorbit pe înțelesul tuturor despre cinstirea sfintelor icoane și faptul că ele nu sunt idoli, ci reprezentări vii ale Dumnezeului Celui Întrupat și Veșnic. În al doilea videoclip am văzut una din cele mai însemnate icoane românești, chiar dacă ea nu este pe teritoriul țării, ci în Sfântul Munte Athos, la Schitul Românesc Prodromu, și anume Maica Domnului

„Procesiunea icoanelor”, la Mașloc, județul Timiș

La inițiativa părintelui Iliia Pavlovici Pătruț, cu prilejul Duminicii Ortodoxiei, Parohia Ortodoxă Mașloc din județul Timiș a organizat, în colaborare cu Școala Gimnazială din Mașloc, „Procesiunea icoanelor”. 100 de elevi au participat în biserica din localitate la slujba Te-Deumului, oficiată de paroh împreună cu părintele Dan Dologa de la Parohia Remetea Mică.

La final, cei doi preoți au susținut două cateheze: „Biru­ința icoanelor” și „Ce este icoana?”.

La finalul activității a fost proiectat un film documentar despre sfintele icoane. Alături de elevi au participat directoarea Școlii Gimnaziale Mașloc, Alina Sorina Spineanu, profesoara de religie Melania Zamfor, precum și Maria Pavlovici Pătruț, Iulia Dologa, Eleonora Drăgoi, Ramona Popescu, Aurora Szigeti și Martin Mariana.

Duminica Ortodoxiei la Ineu, Arad

Credincioșii din Parohia Ineu, Protopopiatul Ineu, județul Arad, au participat în număr mare la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, împărtășindu-se cu Sfintele Taine, în Duminica Ortodoxiei.

„După rugăciunea Amvonului, în sunetul clopotelor și în glasul cântării de la strană, credincioșii au înconjurat locașul de cult, fiecare credincios având o icoană a unui Sfânt ocrotitor sau al Maicii Domnului, pe care le-au adus de acasă special pentru acest emo­ționant moment”, a spus Adrian Zaha, protopopul Ineului.

Preoții Adrian Zaha și Dan Turean, slujitor pe seama Parohiei Ineu Centru, au purtat copia icoanei Maicii Domnului Antifonitria, adusă de la Sfânta Mănăstirea Vatopedi, Muntele Athos, în anul 2015. Apoi, în biserică s-a făcut otpustul Dum­nezeieștii Liturghii și s-a citit Pastorala Sfântului Sinod rânduită pentru această Duminică, a mai menționat pr. Adrian Zaha.

Procesiune cu icoane în Parohia Șilindia, Arad

În Duminica Ortodoxiei, credincioşii din Parohia Şilindia, județul Arad, au venit la biserică cu o icoană de acasă, pentru a participa la Sfânta Liturghie. După încheierea Sfintei Liturghii şi după împărţirea anaforei, preotul Gabriel Streulea împreună cu credincioşii și autorități locale, au plecat, în bătaia clopotelor, în procesiune cu sfintele icoane prin localitate, pentru a da un exemplu de mărturisire a dreptei credinţe, conform parohului. „În fruntea icoanelor s-a aflat icoana Maicii Domnului Paramythia (Mângâietoarea), care a fost purtată, pe rând, de tineri credincioşi.

Procesiunea s-a încheiat în faţa primăriei (...) Atât în timpul procesiunii, cât şi în faţa primăriei, corul de copii al parohiei a cântat Troparul Ortodoxiei şi alte cântări bisericeşti”, conform parohului Gabriel Streulea. Preotul a mulţumit credincioşilor pentru participarea şi pentru mărturisirea credinței în cadrul evenimentului organizat de parohie pentru al treilea an consecutiv.