Procesiuni şi slujbe de Florii

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 09 Aprilie 2012

La praznicul Intrării Domnului în Ierusalim ce deschide Săptămâna Patimilor, IPS Mitropolit Laurenţiu a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Sibiu, unde credincioşii au participat în număr mare şi au purtat ramuri de salcie sfinţite la începutul slujbei. Sărbătoarea Floriilor a fost precedată de procesiunea din Sâmbăta lui Lazăr, manifestare religioasă ce a unit toate comunităţile parohiale din oraş.

Un sobor numeros de preoţi şi diaconi i-a fost alături Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, la marele praznic al Floriilor, iar răspunsurile liturgice au fost date de Corul "Timotei Popovici" al catedralei din Sibiu. De asemenea, aşa cum s-a obişnuit de câţiva ani la această mare sărbătoare, Corul "Acapella" din Bucureşti a susţinut în cadrul Sfintei Liturghii un concert de cântări religioase specifice acestei perioade din anul bisericesc. La sfârşitul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit credincioşilor despre praznicul Intrării Domnului în Ierusalim şi despre popasurile duhovniceşti din Săptămâna Mare, la care suntem toţi chemaţi să participăm. "Ne-am pregătit până acum pentru această sărbătoare care încununează cele şase săptămâni ale Postului Mare, deschizând cea mai importantă perioadă din acest post, numită Săptămâna Patimilor. Evenimentul de astăzi, care constituie în sine un praznic aparte, ni-L prezintă pe Hristos venind spre patima Sa, aşa cum spun textele liturgice din Denia acestei seri: "Venind Domnul spre patima Sa, de bunăvoie...". Vedem cum şi-a pregătit toate aceste lucrări pentru a se împlini voia lui Dumnezeu şi planul Său cel veşnic de răscumpărare a fiinţei umane căzute în păcat", a spus IPS Mitropolit Laurenţiu. Pelerinajul de Floriila Sibiu Pentru al doilea an consecutiv, credincioşii din Sibiu au participat, în Sâmbăta lui Lazăr, 7 aprilie, la pelerinajul de Florii, manifestare religioasă ce a unit toate comunităţile parohiale din cetatea transilvană. Pelerinajul a început de la Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", unde Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a oficiat slujba Vecerniei şi a sfinţit ramurile de salcie, purtate mai apoi de credincioşi. Pelerinii s-au oprit la Biserica "Sfântul Nicolae" şi "Înălţarea Domnului", unde preoţii şi mulţimi de credincioşi s-au alăturat cortegiului. Cântările specifice praznicului şi Postului Mare au răsunat pe străzile principale din oraş, iar la fiecare oprire, în faţa lăcaşurilor de cult s-au rostit ectenii şi s-au citit rugăciuni. Au urmat opriri la Biserica "Sfântul Antonie cel Mare", la Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" şi la Biserica "Naşterea Domnului". Pelerinii au străbătut întregul centru istoric al oraşului, au mers prin parcul ASTRA, pentru ca mai apoi să ajungă la Catedrala mitropolitană. Aici, un sobor de preoţi şi diaconi, condus de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, i-a întâmpinat. S-au rostit ectenii şi rugăciuni, iar IPS Mitropolit Laurenţiu le-a mulţumit pelerinilor pentru participare, subliniind înţelesurile duhovniceşti ale manifestării. "Ne-am exprimat bucuria de a fi împreună călători cu Hristos. Viaţa noastră este o continuă călătorie, iar în momentul în care Hristos ne cheamă la El, părăsim această viaţă, pentru a o continua în viaţa veşnică. Toate manifestările exprimă viaţa dinamică a Bisericii. Suntem împreună-rugători cu Hristos şi nu doar primitori ai darurilor Sale, ci suntem chemaţi să oferim darul nostru, credinţa noastră şi dragostea noastră", a spus IPS Laurenţiu. Credincioşii au participat apoi, în catedrala din Sibiu, la rugăciunea de la slujba Privegherii oficiată de ierarhi şi soborul de preoţi.