Procesiunile de Rusalii, mărturisire publică a credinței
Mii de credincioși din Cluj-Napoca, Baia Mare și alte orașe transilvane au participat duminică, 4 iunie, la procesiuni de Rusalii, manifestări publice prin care au dorit să își mărturisească credința.
Procesiunea organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca, din iniţiativa Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în acest an la cea de-a șaptea ediție, și are ca scop păstrarea unei tradiţii din Ardeal ce are în centrul ei rugăciunea pentru roadele pământului şi pentru mediul încojurător, la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt. Manifestarea a avut loc începând cu ora 17:00, pe platoul din faţa Catedralei Mitropolitane, unde IPS Părinte Mitropolit Andrei a săvârşit slujba Vecerniei plecării genunchilor, la care au luat parte, pe lângă miile de credincioși, peste 100 de preoţi clujeni de la parohiile din oraș și împrejurimi. Au fost prezenți și studenții teologi, elevii seminariști, tineri din asociațiile eparhiei. La finalul slujbei, ierarhul a adresat un cuvânt de învățătură, îndemnându-i pe credincioși să își manifeste public credința: „Prin ieșirea noastră în centrul orașului, Îl mărturisim pe Iisus Hristos! Toate aceste procesiuni trebuie să le desfășurăm și să mărturisim că Iisus Hristos este Dumnezeul nostru și că singura șansă a omenirii este creștinismul! Am observat însă că dintr-o anumită inhibiție sau chiar comoditate, nu peste tot se cutează să se facă această mărturisire publică. Ne rugăm tot timpul în biserică, dar trebuie să ieșim și în afară ca să-L mărturisim pe Hristos!”. Apoi ierarhul, preoții și mulțimea de credincioși au pornit pe următorul traseu: Piaţa Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piaţa Unirii (prin faţa Catedralei „Sfântul Mihail”) – B-dul Eroilor – Piaţa Avram Iancu. De-a lungul traseului s-au făcut mai multe opriri, s-au rostit ectenii speciale și s-a cântat troparul Rusaliilor. După încheierea procesiunii, în faţa Catedralei a fost oficiată slujba sfinţirii mici a apei şi au fost rostite rugăciuni pentru natură. Procesiunea s-a desfășurat cu sprijiul Primăriei, Poliţiei și Jandarmeriei din Cluj-Napoca.
Procesiunea credincioșilor băimăreni
Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a participat, în fruntea unui sobor de aproape 100 de preoţi din Baia Mare şi din protopopiat, precum şi a mai multor mii de băimăreni la Procesiunea de Rusalii, intitulată „Spre Sfânta Treime”, o mărturisire de credinţă pe care participanţii o fac în al treilea an consecutiv, în cadrul Zilelor Culturale ale Municipiului Baia Mare, proiect al Episcopiei care se desfăşoară între 2 iunie şi 5 iunie, în parteneriat cu Primăria Baia Mare. În Piaţa Revoluţiei din Baia Mare, lângă Troiţa din lemn dedicată Eroilor Revoluţiei, PS Episcop Iustin a oficiat o rugăciune şi a binecuvântat procesiunea celor care au umplut platoul, purtând în mâini icoane, în „Anul Omagial al sfintelor icoane, iconarilor şi pictorilor bisericeşti”, cu ripide şi steaguri ale Patriarhiei Române şi Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Traseul a cuprins, apoi, Piaţa Revoluţiei, bulevardele Bucureşti şi Unirii, până la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, sub supravegherea Poliţiei, Jandarmeriei şi a Poliţiei Locale băimărene.
La Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” credincioșii au luat parte la Vecernia plecării genunchilor, oficiată de PS Episcop Iustin şi soborul de preoţi. Între credincioși s-au aflat membri ai Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi de pe lângă Catedrala Episcopală Maramureşeană (ATOCEM), tinerii din ASCOR Baia Mare, cei din Asociaţia Tinerilor Ortodocşi din Protopopiatul Baia Mare (ATOPBM).
„Procesiunea Bucuriei de Rusalii”, la Dej
Sute de credincioși din Dej au participat la „Procesiunea Bucuriei de Rusalii”, organizată de Protopopiatul Dej, pentru al treilea an consecutiv. Procesiunea a început cu o slujbă de binecuvântare oficiată la Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej, apoi credincioșii au pornit spre centrul orașului intonând cântări religioase. Pe traseu s-au alăturat și credincioși de la parohiile „Sfânta Treime”, „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, împreună cu parohii. La Biserica Militară din Parcul Mare, credincioșii au participat la o Slujbă de mulțumire oficiată de Ioan Buftea, protopopul Dejului, împreună cu preoții de la parohiile din Dej și din împrejurimi. „Această procesiune este o mărturisire de credință, apoi al doilea motiv se bazează pe tradiția noastră transilvăneană, când, de Rusalii, credincioșii împreună cu preoții ieșeau la țarină și săvârșeau rugăciuni de binecuvântare a holdelor și un al treilea motiv este acela al comuniunii, de a fi împreună, de a ne bucura unii de alții și, mai mult, de a se bucura Dumnezeu de noi”, a spus protopopul Ioan Buftea.