Proclamarea canonizării Sfintei Teofana Basarab la hramul istoric al Catedralei Patriarhale

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 18 Mai 2022

Catedrala Patriarhală din Bucureşti, închinată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, îşi serbează sâmbătă, 21 mai 2022, hramul istoric. Sărbătoarea va culmina cu Sfânta Liturghie săvârșită la Altarul Mare de vară de pe Colina Bucuriei de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de ierarhi, la final având loc și proclamarea canonizării Sfintei Cuvioase Teofana Basarab, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Române.

Credincioşii bucureşteni şi pelerinii din ţară sunt invitaţi să participe sâmbătă, 21 mai, la slujbele bisericești care vor fi săvârşite la Altarul Mare de vară din vecinătatea Catedralei Patriarhale.

Astfel, în ziua hramului, de la ora 7:00, raclele cu cinstitele moaşte ale Sfinţilor Împărați Constantin și Elena, ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, și ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, aflate în tezaurul sacru al Catedralei Patriarhale, vor fi aşezate spre închinare credincioşilor şi pelerinilor în „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Patriarhiei.

Începând cu ora 9:30, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi Sfânta Liturghie de hram, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Naum, Mitropolit de Ruse; Înaltpreasfinţitul Părinte Daniil, Mitropolit de Vidin, precum şi alţi ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. Cuvântul de învățătură va fi rostit de Întâi­stătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

La momentul îndătinat, credincioşii care s-au pregătit vor primi Sfânta Împărtăşanie în interiorul Catedralei Patriarhale.

La finalul Sfintei Liturghii va avea loc proclamarea oficială a canonizării Sfintei Cuvioase Teofana Basarab, prilej cu care va fi intonat pentru prima dată troparul sfintei şi va fi prezentată icoana pe care este zugrăvit chipul cuvioasei. De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va adresa un cuvânt de bun venit celor doi ierarhi invitaţi din Biserica Ortodoxă Bulgară.

În continuare va avea loc şi festivitatea de premiere a câştigătorilor Concursului naţional „Icoana ortodoxă - lumina credinţei”, ediţia a 11-a, și a celor ai Concursului naţional catehetic „Rugăciunea în viaţa mea”, dedicat Anului omagial şi comemorativ 2022.