Proclamarea locală a canonizării Sfântului Gheorghe Pelerinul
Vineri, 17 august 2018, s-a încheiat seria hramurilor Mănăstirii Văratec din judeţul Neamţ. Sute de credincioşi au prăznuit sărbătoarea Sfântului Gheorghe Pelerinul, ale cărui moaşte se află în mănăstirea nemţeană, alături de moaştele Sfântului Cuvios Iosif. Cu această ocazie, a avut loc la Mănăstirea Văratec şi proclamarea locală a canonizării Sfântului Gheorghe Pelerinul, a doua, după ce prima proclamare locală a avut loc în data de 23 iunie 2018, în localitatea în care Moş Gheorghe a trăit peste douăzeci de ani: Piatra Neamţ.
Sărbătoarea Sfântului Gheorghe Pelerinul de la Mănăstirea Văratec a debutat în seara zilei de 16 august 2018, când s-a săvârşit prima slujbă de Priveghere în cinstea sfântului de către Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Răduţilor. Ierarhul a slujit alături de un sobor de preoţi şi diaconi şi a ţinut cuvânt de învăţătură. „Sfinţenia nu e rezervată doar anumitor categorii de oameni”, a spus Episcopul Damaschin, reflectând la simplitatea Sfântului Gheorghe Pelerinul. „Avem înscrisă în calendar o persoană înaintea numelui căreia nu scrie nici ierarh, nici cuvios, nici mucenic. Ci scrie simplu: Sfântul Gheorghe Pelerinul”, a spus Episcopul Damaschin Dorneanul. Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a mai adăugat că „toţi suntem chemaţi la sfinţenie” întrucât „acesta este scopul vieţii noastre”.
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Gheorghe Lazăr a avut loc vineri, 17 august, la Mănăstirea Văratec, aşezământ monahal în care se află sfintele sale moaşte. Prima proclamare locală a canonizării a avut loc în data de 23 iunie 2018, în localitatea în care Moş Gheorghe a trăit peste douăzeci de ani: Piatra Neamţ. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe nevoitorul Gheorghe Lazăr în data de 5 octombrie 2017.
Sfânta Liturghie şi ceremonia de canonizare de la Mănăstirea Văratec au fost prezidate de Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei. Alături de Înaltpreasfinţia Sa au slujit Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
„Poate fi socotit om al muceniciei celei albe”
După citirea Evangheliei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură, în care a făcut referire la virtuţile Sfântului Gheorghe Pelerinul: „Cine este acest sfânt, Gheorghe Pelerinul? Cine este acest om cu chip şi privire mai aparte, cu îmbrăcăminte neobişnuită? Să fie mucenic? Ştim însă că nu şi-a dat viaţa pentru Hristos în sensul vărsării sângelui, dar prin mucenicia de fiecare zi, prin rugăciunea adâncă şi plânset mult, poate fi socotit om al muceniciei celei albe. Cuvios din mănăstire sau pustie, iarăşi parcă nu ar fi Sfântul Gheorghe Pelerinul. Ţinuta sa vestimentară nu-l vădeşte a fi purtat chipul monahicesc. Dar puţini dintre călugări sau călugăriţe, de-a lungul vremii, au avut o viaţă mai adâncă, o rugăciune mai fierbinte, o dragoste faţă de Dumnezeu mai mare ca el. Preot nu a fost, ci numai preot al preoţiei universale, făcând parte din seminţia cea aleasă din neamul cel sfinţit al lui Dumnezeu, fiind botezat în numele Sfintei Treimi. Şi atunci, cine este acest om? Cum poate fi definit acest ardelean prin naştere şi moldovean prin adopţie? Ce s-a întâmplat în viaţa lui după ce, căsătorit la casa lui, cu soţie şi copii, a fost mânat de dorul după Dumnezeu şi s-a transformat, s-a schimbat în pelerin? A mers la Sfântul Munte, în Ţara Sfântă la mormântul Domnului şi apoi, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-a stabilit aici, peste munţi”.
La finalul slujbei, s-a dat citire tomosului sinodal de canonizare a Sfântului Gheorghe Pelerinul, urmat de celelalte rânduieli ale proclamării canonizării. Tomosul de canonizare a fost citit de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul.
Sfântul Gheorghe Pelerinul şi Sfântul Iosif cel Milostiv sunt cel mai recent canonizaţi sfinţi români de către Biserica Ortodoxă Română. Cu această ocazie, Doxologia.ro a realizat anul acesta două filme documentare de lung metraj despre viaţa acestora.
Sfântul Gheorghe Pelerinul a vieţuit în smerenie şi osteneală, fiind propovăduitor, prin viaţă şi prin cuvânt, al Evangheliei lui Hristos, pentru care a fost hărăzit de Dumnezeu cu bogat har, prin care a săvârşit minuni şi vindecări, atât în vremea vieţii pământeşti, cât şi după moarte, fiind cinstit de credincioşi.