Proclamarea locală a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu

Un articol de: Diac. Emilian Apostolescu - 31 Iulie 2026

Evenimentele prilejuite de proclamarea locală a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, care va avea loc duminică, 16 august 2026, vor debuta în după-amiaza zilei de sâmbătă. După sfin­țirea raclei în care vor fi așezate sfintele moaște ale acesteia, odorul va fi transportat la biserica Parohiei „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei.

Întâmpinarea raclei adu­se de la Reșe­din­ța Patriarhală va avea loc sâmbătă, 15 august, la ora 16:45, de un sobor de slujitori, care va intona troparul și condacul Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu. În continuare, racla și icoana de canonizare vor fi așezate în biserică, în dreapta Sfântului Altar, unde vor rămâne până la momentul proclamării. Numai după acest moment va fi permisă închinarea credincio­șilor. De la ora 17:00, va avea loc în biserica parohială slujba Privegherii în cinstea Sfintei Maria Brâncoveanu, care va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucu­reștilor, înconjurat de un sobor de preoţi și diaconi.

Duminică, 16 august, începând cu ora 9:00, va fi săvârșită Dumnezeiasca Liturghie, în Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou, de către un sobor de ierarhi. După rugăciunea amvonului, se va da citire Tomosului sinodal de proclamare locală a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, se va prezenta icoana acesteia și va fi intonat troparul. În continuare, se va da citire mesajului Preafericitului Părinte ­Daniel, ­Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. După Sfânta Liturghie, racla cu cinstitele moaște și icoana vor fi așezate spre cinstire în baldachinul special amenajat în pridvorul sfântului lăcaș.

În data de 6 februarie a Anului omagial al pastorației familiei creștine și Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar, la Catedrala Patriarhală din București a avut loc proclamarea generală a canonizării a 16 femei de neam român care s-au făcut pildă prin viețuirea lor în multe momente ale istoriei poporului nostru, printre acestea numărându-se și Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu. Canonizarea acestora a fost aprobată în anul 2025 în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din zilele de 1 și 2 iulie.