Producţia de miere, „înjumătăţită“ de secetă
Producţia de miere din acest an se va reduce la jumătate faţă de anul trecut din cauza secetei, a declarat preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACAR), Ioan Fetea. "La ora actuală, producţia de miere este sub 40%-45% din cantitatea obţinută anul trecut, seceta afectând puternic culturile de rapiţă, floarea-soarelui şi salcâm. Pentru acest an estimăm o producţie de cel mult 12 mii de tone de miere, în condiţiile în care anul trecut ne-am apropiat de 20 de mii de tone. Deşi am avut mari speranţe în primăvară, condiţiile climaterice din vară au uscat culturile", a spus Fetea. Diminuarea producţiei de miere, dar şi lipsa resurselor financiare pentru pregătirea stupilor în iarnă vor aduce şi o creştere a preţului mierii pe piaţa internă, mai spun producătorii. În prezent, România ocupă locul 7 în Europa cu cele aproape 1,25-1,3 milioane de familii de albine şi locul 4 cu o producţie medie de miere de 20 de mii de tone anual.