Producție bună de vin la nivel european
În ciuda secetei care a devastat Europa, producția de vin a continentului se va menține la un nivel stabil, mai ales datorită randamentelor ridicate așteptate în Franța, iar calitatea vinurilor va fi una deosebit de bună în acest an, informează Reuters. Viticultorii din majoritatea țărilor europene au avut mari emoții în timpul verii din cauza secetei, agravată de valuri succesive de caniculă. Cu toate acestea, Copa - Cogeca, o federație a agricultorilor din UE, a anunţat că se aşteaptă ca acei trei mari producători de vin (Italia, Franţa şi Spania) să producă împreună 130,2 milioane de hectolitri în 2022, în creştere cu 1,1% faţă de anul trecut, dar cu 2,1% sub media ultimilor cinci ani (132,9 milioane hl).
„Deşi nu va fi abundentă, recolta din 2022 a fost salvată în mare parte graţie eforturilor viticultorilor. Cu toate acestea, anul curent rămâne unul dificil pentru întregul sector: creşterea cheltuielilor cu transportul, sticla, cartonul, produsele fitosanitare şi energia au majorat şi mai mult costurile deja mari de producţie”, a declarat Luca Rigotti, preşedintele grupului Vitivinicol de la Copa - Cogeca.
Potrivit estimărilor organizaţiei, în Franța (al doilea mare producător de vin din UE) - producţia de vin ar urma să crească, cu 16%, până la 44 milioane de hl, în Italia (numărul 1 în UE) - va fi relativ stabilă, în schimb, în Spania - ar urma să scadă cu 10,5%.