Producţii mari de cereale şi legume
Producţia de grâu şi secară este cu 6% mai mare faţă de producţia estimată pentru acest an, în timp ce producţia de legume înregistrează o creştere cu 11 procente faţă de 2010.
Producţia de grâu şi secară obţinută de pe 99% din suprafaţa recoltată a depăşit 7,127 milioane de tone, fiind cu 6% mai mare faţă de producţia estimată pentru acest an, arată datele centralizate, la data de 10 august, de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Randamentul obţinut a depăşit 3.645 kg la hectar, faţă de prognoza MADR, de 3.394 de kilograme la hectar. De asemenea, producţia de legume din acest an ar putea ajunge la 3,490 milioane de tone, în creştere cu 11 procente faţă de 2010, datorită condiţiilor pedoclimatice favorabile. În privinţa fructelor, recolta estimată pentru 2011 se ridică la 1,385 milioane de tone, mai mică deocamdată decât cea din 2010, de 1,394 milioane de tone, dar specialiştii ministerului nu exclud posibilitatea unei producţii mult mai mari. Producătorii locali, concuraţi de importurile la preţuri foarte mici Deşi se declară mulţumiţi de recolta de legume şi fructe din acest an, reprezentanţii producătorilor agricoli susţin că importurile de fructe şi legume la preţuri foarte mici, precum şi evaziunea fiscală din domeniu le creează probleme în valorificarea producţiei. Producătorii afirmă că vina este împărţită: pe de o parte aparţine autorităţilor, care nu îi sprijină suficient, iar pe de altă parte producătorilor, care nu reuşesc să se asocieze. Recent, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a transmis Comisiei Europene solicitarea de a aplica taxarea inversă şi în sectorul de legume şi fructe, întrucât fenomenul evaziunii fiscale de pe această piaţă a atins cote alarmante. Potrivit statisticilor oficiale, România pierde anual în jur de 250 milioane de euro numai din acest sector, deşi cifrele vehiculate de reprezentanţii patronatelor din sector se ridică la peste un miliard de euro.