Produse româneşti cu „reţete consacrate“
Douăsprezece produse alimentare au intrat în Registrul Naţional al Reţetelor Consacrate. Printre acestea se numără pâinea albă, semialbă şi neagră cu cartofi, cabanosul, ciolanul presat, muşchiul file afumat şi crenvurştii cu carne de vită.
Reţeta consacrată reprezintă produsul alimentar românesc fabricat cu respectarea compoziţiei utilizate cu mai mult de 30 de ani înainte de data intrării în vigoare a Ordinului privind atestarea produselor alimentare obţinute conform reţetelor consacrate româneşti (2.04.2014), la care operatorii din sectorul alimentar aderă voluntar în vederea înregistrării. Registrul Naţional al Reţetelor Consacrate conţine acum 24 de produse alimentare, printre care şapte produse din carne, şase produse de panificaţie şi 11 produse lactate. Ministrul agriculturii, Daniel Constantin, a spus că această iniţiativă a plecat de la faptul că tot mai mulţi cetăţeni caută produse cu o calitate înaltă, care să fie certificate de instituţii ale statului. „În anumite magazine de desfacere aceste produse vor fi marcate de un logo special. Acest logo îl obţin produsele atestate de către o comisie formată din reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, ai Ministerului Sănătăţii şi ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor“, a completat oficialul. (Mariana Bahcevan)