Produse tradiţionale din Deltă, atestate la nivel naţional
Judeţul Tulcea are 20 de produse tradiţionale atestate la nivel naţional şi un singur produs cu Indicaţie Geografică Protejată (IGP) la nivel european, Scrumbia afumată de Dunăre, iar alte trei produse ar putea primi în curând protecţie la nivel european - Salata de icre de ştiucă, Salata tradiţională de icre de crap şi Plăcinta dobrogeană.
Două sunt asociaţiile care au făcut demersuri pentru înregistrarea produselor tradiţionale din zona Deltei. Una dintre ele este asociaţia Ro-Pescador, care a obţinut certificatul IGP pentru Scrumbia afumată de Dunăre şi a solicitat protecţia la nivel european pentru alte două produse din peşte, Salata de icre de ştiucă de Tulcea şi Salata tradiţională de icre de crap, produse care au atestare la nivel naţional. „Orice produs certificat spune ceva despre tradiţia zonei, atrage notorietate şi pentru celelalte produse. Suntem judeţul cu cele mai îndelungate tradiţii pescăreşti”, a declarat preşedintele asociaţiei, Dan Buhai, care are opt produse pescăreşti atestate la nivel naţional.
Cealaltă asociaţie care promovează produsele locale este Moesis Tradiţional, condusă de Paula Vals, care a obţinut atestarea a 11 produse.
„Printre produsele atestate tradiţional avem cozonacul Comoara Măcinului, zacusca simplă, tocana de legume, dulceaţa de nuci, de trandafiri, vişine şi cireşe, gemul de prune, biscuiţii de casă, cornuleţele cu unt şi nucă, cornuleţele cu rahat”, a declarat Vals, care a iniţiat procedura de atestare la nivel european a plăcintei dobrogene. Potrivit Registrului naţional al produselor tradiţionale, publicat de Ministerul Agriculturii, judeţul Tulcea are 20 de produse tradiţionale.