Prof. dr. Jooseop Keum, Doctor Honoris Causa la Sibiu
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu i-a oferit miercuri, 7 noiembrie, titlul de „Doctor Honoris Causa” profesorului dr. Jooseop Keum din Coreea de Sud, unul dintre teologii implicați pe plan mondial în misiune și ecumenism. Propunerea de acordare a titlului a venit din partea Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”.
Ceremonia de acordare a titlului academic onorific a avut loc în Sala Senatului universității sibiene, în prezența președintelui forului universitar, prof. univ. dr. Horațiu Rusu, a rectorului universității, prof. univ. dr. Ioan Bondrea, a celorlalți membri ai Senatului universitar, a decanului Facultății de Teologie din Sibiu, prof. univ. dr. Nicolae Chifăr, și a numeroși profesori de teologie din țară și din străinătate, participanți la cea de-a 7-a ediție a Simpozionului „A face misiune după modelul lui Hristos”, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna”.
De altfel, ceremonia de acordare a titlului de „Doctor Honoris Causa” a fost primul moment din cadrul programului ediției din acest an a simpozionului devenit tradiție la Sibiu.
În cuvântul de deschidere a ceremoniei, părintele decan Nicolae Chifăr a subliniat importanța acestui moment pentru Facultatea de Teologie din Sibiu și pentru universitatea sibiană.
„Profesorul Jooseop Keum este un apropiat al nostru, a susținut și susține desfășurarea acestui simpozion de misiologie și încadrarea lui în manifestările ecumenice, acolo unde domnia sa își desfășoară activitatea cu mult interes și prestigiu. Ne bucurăm să organizăm în cadrul simpozionului din acest an ceremonia acordării titlului de «Doctor Honoris Causa» profesorului Jooseop Keum”, a spus părintele Chifăr.
În cuvântul „Laudatio”, citit de prodecanul Facultății de Teologie, pr. prof. dr. Aurel Pavel, au fost evidenţiate aspecte importante ale vieții și activității prof. dr. Jooseop Keum, pastor senior al Bisericii Presbiteriene din Coreea de Sus, profesor la Universitatea Preasbiteriană și Seminarul Teologic Presbiterian din Seul, personalitate importantă din Consiliul Mondial al Bisericilor și cercetător cu articole publicate de cele mai importante reviste de misiologie și ecumenism din lume.
„Aș dori de asemenea să evidențiez aici implicarea prof. Keum în eforturile de pace și reconciliere în Peninsula Coreea. Alături de mulți alți clerici și creștini coreeni devotați, prof. Keum suferă pentru faptul că propriul său popor coreean trăiește de mai multe decenii divizat în două state diferite, cu sisteme politice opuse. Ei sunt implicați în același timp în eforturi de pacificare și reunificare a Peninsulei Coreea”, a spus părintele Pavel.
Diploma de Doctor Honoris Causa a fost citită și înmânată de prof. dr. Horațiu Rusu, iar rectorul Ioan Bondrea i-a oferit oaspetelui însemnele universitare.
În cuvântul de acceptare, prof. Keum a mulțumit universității sibiene pentru acordarea acestui titlu și a evidențiat rolul pe care mișcarea ecumenică îl are în lumea actuală.
„Lumea actuală este divizată. De aceea, este absolut necesar ca mișcarea ecumenică să mărturisească cu tărie unitatea în Dumnezeul Treimic și să o trăiască pentru pacea lumii. Lumea actuală are nevoie de o îndrumare creștină care să reconcilieze omenirea divizată și tulburată. Pentru a face acestea, unitatea Bisericii și misiunea ei nu sunt o agendă opțională”, a spus prof. Jooseop Keum.
Ceremonia s-a încheiat cu intonarea imnului academic „Gaudeamus” de către corul studenților de la Facultatea de Teologie din Sibiu.