Profesori de la Facultatea „Justinian Patriarhul” la Deniile din Catedrala Patriarhală

Un articol de: Marius Nedelcu - 04 Aprilie 2018

Astăzi la Catedrala Patriarhală de la ora 17:00 se săvârșește slujba Deniei. Ieri-seară, la sluj­ba Utreniei zilei de miercuri, alături de soborul catedralei a slujit și părintele prof. dr. Mihail Săsăujan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucu­rești.

La Denia de luni seara, din soborul de slujitori a făcut parte și părintele prof. dr. Constantin Preda, prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. La finalul slujbei, părintele profesor a rostit un cuvânt de învățătură despre Pilda celor 10 fecioare, pomenită la sinaxarul Utreniei zilei de marți. „În Sfânta și Marea Marți, Biserica ne invită să medităm la Pilda celor 10 fecioare, care pune în scenă drama așteptării eshatologice, condiția Bisericii și a noastră, a creștinilor, de a fi peregrini în această lume, de a fi prezenți în lume fără a fi din lume, cu credința că ne vom întâlni cu Mirele Hristos la nunta cerească în Împărăția Sa. Întrucât nu se cunosc nici ziua și nici ceasul când Domnul va veni, îndemnul este acela de a priveghea în orice clipă ca să fim pregătiți prin rugăciune neîncetată, prin folosirea corectă a bunurilor pământești, prin răbdare și îndelungă-răbdare în încercările vieții noastre”, a spus părintele Constantin Preda. Mâine, 5 aprilie, de la ora 7:30, la Catedrala Patriarhală vor fi citite Ceasurile, iar de la ora 9:00 va fi săvârşită Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia. La ora 17:00, credincioşii sunt aşteptaţi să participe la Denia celor 12 Evanghelii.