Profesorii vor fi plătiţi cu 30,5 euro brut/oră
Potrivit unui ordin al ministrului român al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, şi în anul şcolar 2010-2011 va continua proiectul privind predarea cursului de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească în unităţi de învăţământ din state membre ale UE.
Cadrele didactice care vor preda în anul şcolar 2010-2011 cursul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească în Spania, Italia şi Belgia vor fi plătite cu 30,5 euro pe oră brut, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Numărul maxim de ore ce pot fi efectuate lunar de un profesor LCCR este de 72, se precizează în ordin. Pentru predarea cursului se organizează grupe care conţin, în medie, 20 elevi, dar nu mai puţin de 15 şi nu mai mult de 25. Personalul care predă cursul este numit prin ordin al ministrului Educaţiei şi încheie contract de colaborare cu Institutul Limbii Române, iar cursul este structurat pentru toate nivelurile de învăţământ preuniversitar, în format de 2 ore pe săptămână, fiind un curs extracurricular, opţional. Potrivit metodologiei, cursul poate fi urmat de orice elev, indiferent de naţionalitate, iar suporturile de curs şi alte materiale didactice sunt asigurate de Institutul Limbii Române. Proiectul privind predarea cursului de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească în unităţi de învăţământ din state membre ale Uniunii Europene a fost lansat în anul 2007, se desfăşoară în prezent în Belgia, Italia şi Spania şi pune accent pe valorificarea şi păstrarea limbii române în comunităţile româneşti din afara graniţelor României şi vizează atât elevii descendenţi ai vorbitorilor nativi, cât şi elevi de alte naţionalităţi care doresc să înveţe limba română. Prin cultivarea limbii române în forma ei standard, vorbitorii de vârstă şcolară îşi păstrează legătura cu spiritualitatea românească şi sunt, la rândul lor, ambasadori ai limbii şi culturii româneşti în mediile în care trăiesc şi în care vor lucra.