„Profesorul anului“ ales la Sălaj
La sediul Episcopiei Sălajului, s-a întrunit, vineri, 27 mai, comisia de concurs în vederea desemnării titlului de "Profesorul anului". Printre membrii comisiei se numără Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, inspectorul pentru catehizare parohială pr. Silviu Boha, inspector şcolar prof. Claudia Boha, cadre didactice. Profesorii calificaţi pentru etapa finală a concursului au fost Mioara Gudea, pr. Călin Ciurbe, Eugenia Chiş şi Ioana Ilea. Ca urmare a voturilor exprimate şi a punctajului din fişa de autoevaluare, Mioara Gudea a fost desemnată "Profesorul anului". Titlul de "Profesorul anului" este acordat de Episcopia Sălajului începând cu 2009, fiind expresia aprecierii faţă de dăruirea profesorilor de religie şi a performanţelor obţinute în fiecare an. (G.G.)