Profesorul Ioan Munteanu omagiat la Brăila

Un articol de: Ștefania Coșuleanu - 11 Ianuarie 2023

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila invită publicul azi, 11 ianuarie 2023, începând cu ora 17:00, la lansarea cărții „Brăila prin veacuri și în zilele noastre”, semnată de profesorul Ioan Munteanu. Cartea, apărută la Editura „Proilavia” (Brăila, 2022), conține o trecere în revistă a etapelor istorice, sociale și economice ale urbei, tratate anterior și în alte lucrări ale autorului. Cititorii vor găsi informații despre Brăila ca ma­re centru piscicol, dar şi despre co­merțul de cereale de aici, tre­cerea prin cele două răz­boaie mon­di­ale, sovietizarea, industrializarea, ora­șul în zilele noas­tre, struc­­turi ­urbane, demografie și alte detalii pe care orice brăilean și-ar dori să le cu­noască, potrivit www.bjbraila.ro. Evenimentul are o dublă sem­­ni­ficație: lansarea de carte și omagierea profesorului și scriitorului Ioan Mun­teanu la împlinirea vârstei de 80 de ani. Ce­tățean de onoare al orașului Brăila și posesor al multor diplome și dis­tincții, Ioan Munteanu este sărbătorit pentru îndelunga activitate profesională dedicată învățămân­tului și promovării istoriei și culturii locale.