Profilul de formare al absolventului
Ministerul Educaţiei a anunţat lansarea în consultare publică a Profilului de formare al absolventului din învăţământul preuniversitar, document adresat dezvoltatorilor de curriculum, dar şi profesorilor, elevilor şi părinţilor. Acesta este fundamentat pe competenţele-cheie şi include un set de atribute prioritare: „La baza profilului absolventului din învăţământul preuniversitar se află un set de principii care promovează dezvoltarea integrală a persoanei care manifestă respect pentru sine, pentru cei din jur şi pentru mediul înconjurător, reprezintă fundamentul pentru cultivarea unei atitudini de implicare şi responsabilitate la nivel personal, local, naţional şi global, sunt integrate în toate experienţele de învăţare ale elevului, atât la nivelul clasei, cât şi în afara acesteia, prin interacţiunile sale zilnice”. O dezbatere va avea loc astăzi, 20 octombrie. (O. N.)