Program after school la Fundaţia „Episcop Melchisedec“ Roman

Un articol de: Constantin Ciofu - 09 Noiembrie 2016

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Fundaţia „Episcop Melchisedec“ din Roman susţine începând de luni, 7 noiembrie 2016, Programul after-school pentru un număr de 117 şcolari de la Colegiul Naţional „Roman Vodă“.

Prezenţa elevilor însoţiţi de doamnele învăţătoare la Centrul eparhial şi la Fundaţia „Episcop Melchisedec“ din Roman a fost motivată de faptul că în perioada următoare aceste cursuri de pregătire pentru performanţă, la disciplinele studiate în şcoală, se vor desfăşura în spaţiul oferit cu generozitate de fundaţie. Zilnic, elevii înscrişi în acest program vor descoperi tainele cunoaşterii sub atenta şi directa coordonare a dascălilor lor. Beneficiarii cursurilor au avut bucuria să se întâlnească cu IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim. „Sperăm ca sub ocrotirea Centrului eparhial Roman, în timp, să dezvoltăm şi alte servicii care să răspundă nevoilor comunităţii romaşcane. Fundaţia are menirea de a răspunde nevoilor comunităţii, astfel încât să putem deveni uneori drum, alteori călăuză pentru cei care sunt în căutarea frumosului, a adevărului şi a binelui“, a spus Aurelian Alexa, directorul Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ din Roman.