Program catehetic la Parohia „Sfântul Andrei Criteanul” din Bacău
În după-amiaza zilei de 27 iulie 2018, în Parohia „Sfântul Andrei Criteanul” din Bacău a fost implementat programul catehetic eparhial „Ca toţi să fie Una în Hristos Domnul”, după săvârşirea Tainei Sfântului Maslu. În contextul Anului omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi al Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, părintele paroh Gabriel Ichim-Radu a susţinut cateheza cu titlul „Unirea cu Hristos prin Sfintele Taine: Spovedania, Împărtăşania şi Maslul”, prima din seria celor cinci cateheze din cadrul acestui program eparhial. Având binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, acest program eparhial se doreşte a fi implementat în parohiile din protopopiatele Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Perioadele desfăşurării acestor programe educaţionale sunt în Postul Adormirii Maicii Domnului şi în Postul Crăciunului din anul 2018.