Program cultural-catehetic pentru enoriaşii din Tazlău-Zemeş
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, credincioşii Parohiei Tazlău-Zemeş, Protopopiatul Moineşti, judeţul Bacău, însoţiţi de preotul paroh Grigore Popa, au mers luni, 8 iulie 2019, într-un pelerinaj. Enoriaşii au pornit pe urmele sfinţilor de pe cuprinsul canonic-administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Acesta s-a înscris în programul cultural-catehetic „Să ne cunoaştem Eparhia - pe urme de sfinţi” şi a fost realizat cu sprijinul Centrului de pelerinaje „Meteora” al Centrului eparhial Roman. Încă de la primele ore, credincioşii au ajuns la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, unde s-au închinat la racla cu sfintele moaşte, aflată în sfântul locaş. Vizita de la Roman a mai cuprins Fabrica de lumânări „Sfânta Fotini” şi Brutăria „Betleem”. Cu bucurie în suflet, credincioşii au mers apoi în pelerinaj la Parohia Trifeşti, unde se află o icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Următoarea oprire a fost Mănăstirea Giurgeni, judeţul Neamţ, la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. În ultima parte a zilei, pelerinii au vizitat Mănăstirea „Buna Vestire” din localitatea băcăuană Tisa Silvestri.