Program de burse postdoctorale
Ministrul interimar al educaţiei şi cercetării, Mihai Dimian, a anunţat lansarea unui nou program de burse postdoctorale, cu scopul de a sprijini tranziţia de la doctorat către o carieră universitară sau de cercetare. „Prin noul instrument de finanțare sunt estimate până la 500 de burse de cercetare postdoctorală, adresate doctorilor în științe care au obținut primul titlu de doctor începând cu anul 2025 și care își doresc să continue activitatea de cercetare și să-și construiască o carieră în sistemul național de cercetare-inovare”, a transmis ministrul Dimian. Cuantumul unei burse este de 4.000 lei/lună, valoarea maximă pentru o perioadă de 24 de luni fiind de 96.000 lei, „proporțională cu perioada de acordare”. Demnitarul a mai subliniat că, în perioada următoare, va fi lansat şi proiectul „Primul loc de muncă în cercetare”, prin care vor fi sprijiniţi tinerii titulari, în primii doi ani de activitate, în universităţi şi institute de cercetare. (O.N.)