Program de compensare a medicamentelor
Noul program de compensare cu 90% a medicamentelor pentru pensionari a devenit marţi operaţional. Conform modificărilor aprobate prin hotărâre de guvern, pragul de pensie până la care se poate beneficia de program a fost majorat de la 700 la 900 lei/lună, potrivit unui comunicat al Guvernului. De acest program vor beneficia 2,8 milioane de pensionari, inclusiv cei care încasează venituri din alte surse, în afara pensiei şi a indemnizaţiei sociale pentru pensionari. Aceștia nu vor mai depune la medicul de familie declaraţia pe proprie răspundere referitoare la veniturile obţinute, ci vor prezenta doar talonul de pensie şi actul de identitate.