Program de consiliere a copiilor cu părinţi plecaţi în străinătate
Programul "Creştem împreună", derulat de Organizaţia Salvaţi Copiii România acordă asistenţă socială, psihologică şi pedagogică copiilor rămaşi singuri acasă, după plecarea părinţilor la muncă în Italia. Acţiunea se va desfăşura în opt unităţi de învăţământ din Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Dolj, Dâmboviţa, Argeş, Bucureşti şi Constanţa, prin programe "Şcoala după şcoală", prin care se asigură pregătirea suplimentară a copiilor, orientarea şcolară şi consilierea individuală. Potrivit organizaţiei, sunt implicate cadre didactice, consilieri şcolari sau psihologi, dar şi asistenţi sociali. "Copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate reprezintă o categorie specială, neinclusă în programe sociale sau pedagogice. Aceşti copii nu sunt, teoretic, singuri, ei au părinţi, dar care nu sunt lângă ei, nu îi iau de la şcoală, nu le verifică temele. Din aceste cauze, ei devin introvertiţi, nesiguri şi de multe ori abandonează şcoala, pentru că nu fac faţă solicitărilor pedagogice. Programul implementat de Organizaţia Salvaţi Copiii se adresează acestor copii şi părinţilor lor", a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România.
Conform ultimei statistici a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului, există peste 85.605 copiii rămaşi fără unul sau ambii părinţi în urma plecării acestora la muncă în străinătate, iar 26.706 copii sunt rămaşi fără nici un părinte.