Program de înlocuire a 50.000 de sobe vechi
Prin programul-pilot „Rabla pentru sobe”, prezentat miercuri de ministrul mediului, va fi acordată finanțare pentru cumpărarea de dispozitive de încălzire cu randament de minimum 80% şi emisii mici de poluanţi. „Propunerea este de a finanţa 70% din costurile unei astfel de sobe, dar nu mai mult de 10.000 lei de persoană”, a declarat ministrul Mircea Fechet.
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a lansat în dezbatere publică un program cu o alocare de 500 de milioane de lei, care își propune înlocuirea a 50.000 de sobe vechi, poluante, cu altele noi, mai eficiente și ecologice. Programul va funcționa în colaborare cu primăriile şi se adresează pentru început comunelor din cele 28 de judeţe ale ţării din zona montană, așa cum este ea definită prin Legea muntelui, a precizat, într-o conferinţă de presă, ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet.
„Noi sperăm să reuşim ca, în fiecare din cele aproximativ o mie de primării pe care le-am identificat ca fiind eligibile, să avem astfel de solicitanţi. Ne propunem, dacă am considera că alocăm suma maximă pe fiecare solicitant, respectiv 10.000 lei, să finanţăm 50.000 de sobe, fie pe lemn, fie pe peleţi, fie pe brichete”, a menţionat demnitarul, potrivit Agerpres.
Conform datelor tehnice prezentate de oficial, sobele vor avea o putere nominală pe care o alege beneficiarul, „dar trebuie să fie de minimum opt kilowaţi şi de maximum 35 de kilowaţi”. „Asta înseamnă că putem încălzi o locuinţă de cel puţin 60 mp, până la 140, chiar 200 mp, în funcţie de cât de bine este izolată casa respectivă. Ne propunem ca acest program să îl finanţăm într-o manieră similară cu cel prin care am finanţat «Rabla local»: primăriile vor avea un contract de finanţare cu Administraţia Fondului de Mediu, cetăţenii se vor înscrie într-o platformă şi decontarea acestor cheltuieli se va face prin intermediul primăriei”, a mai spus Fechet.
În privința condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească cetățenii interesați de înlocuirea sobei, ele „sunt foarte simple”: să fie cetăţeni români, să aibă domiciliul în locuinţa pentru care solicită finanţarea, să fie proprietarii locuinţei şi să nu aibă datorii la stat.
În țara noastră, din totalul celor 7,5 milioane de gospodării, 3,5 milioane folosesc lemn de foc pentru încălzire. „Din discuţiile pe care le-am avut cu specialiştii, randamentul mediu în sobele din România este undeva la 30% - între 20% şi 40%. Cu alte cuvinte, 30% dintr-un buştean pus pe foc se transformă în căldură, restul se transformă în fum şi în poluare. Din acest motiv, există calcule matematice care demonstrează inclusiv faptul că o sobă cu un randament atât de scăzut poluează mai mult decât o face un camion diesel de generaţie foarte veche”, a subliniat ministrul. (C. Z.)