Program de mentorat pentru elevii de la Seminarul Teologic Dorohoi
Începând cu anul şcolar 2019-2020, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, în cadrul seminariilor şi liceelor teologice din Arhiepiscopia Iaşilor, începe programul de mentorat, proiect ce îşi propune să devină un factor diferenţiator al acestor instituţii de învăţământ, cu o influenţă decisivă în formarea tinerelor generaţii.
La Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi, programul de mentorat a început luni, 16 septembrie 2019, avându-i ca beneficiari pe elevii claselor a IX-a, specializarea Teologie Pastorală. Evenimentul s-a desfăşurat în sala de festivităţi a seminarului, în prezenţa părintelui arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, consilierul Sectorului învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, a părintelui inspector Cristian Alexandru Barnea şi a părintelui referent Gabriel Leonte. Din partea şcolii au participat părintele director Constantin Muha, dimpreună cu cei trei mentori care au fost prezenţi la cursurile de formare organizate în acest an.
Programul de mentorat implementat în seminariile şi liceele teologice din Arhiepiscopia Iaşilor, dezvoltat cu sprijinul ostenitorilor Centrului de Formare Continuă al Arhiepiscopiei Iaşilor şi ai Fundaţiei „Varlaam Mitropolitul” din Iaşi, îşi propune ca obiectiv fundamental identificarea vocaţiei elevului, dar şi îmbunătăţirea rezultatelor şcolare, dezvoltarea personalităţii elevilor, schimbarea mentalităţii elevilor, părinţilor şi educatorilor şi creşterea încrederii elevilor în mediul seminarial, ca obiective specifice.
Centrate pe descoperirea darurilor lui Dumnezeu sădite în sufletele tinerilor încredinţaţi mentorilor spre formare, aceste obiective surprind complexitatea creşterii omului în dimensiunile sale academică, emoţională şi duhovnicească.
„Câteva cadre didactice din şcoala noastră au participat la cursuri de formare în acest sens şi se vor ocupa de copiii de la clasa a IX-a. Este o nouă idee, o nouă formă de apropiere de copii şi de părinţi. Aceasta ne demonstrează că Biserica investeşte în viitoarele generaţii care reprezintă viitorul ţării şi al Bisericii”, a declarat părintele director Constantin Muha.
Tinerii seminarişti s-au arătat foarte entuziasmaţi de acest program, care le va da posibilitatea îmbunătăţirii rezultatelor şcolare şi întărirea unui puternic caracter creştin-ortodox. În următoarele săptămâni, elevii îşi vor prezenta opţiunile în vederea alegerii unui mentor, iar până pe 25 octombrie 2019, vor stabili împreună cu mentorii viitoarele obiective.