Program de screening al cancerului de sân
Programul-pilot de depistare precoce a cancerului de sân, care beneficiază de finanţare europeană nerambursabilă în valoare de 21 milioane de euro, va fi demarat la începutul anului viitor. Potrivit unui comunicat de presă al MS, programul de prevenţie, depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al cancerului de sân se va derula pe o perioadă de cinci ani şi presupune testarea a peste 30.000 de femei, dintre care jumătate aparţinând categoriilor vulnerabile din punct de vedere socioeconomic: zone defavorizate, mediul rural, şomere, grupuri etnice vulnerabile. Proiectul va acoperi patru regiuni de dezvoltare, Nord-Vest şi Vest, respectiv Nord-Est şi Sud-Est.