Program duhovnicesc intens în Postul Sfintelor Paşti
În prima săptămână a Postului Sfintelor Paşti se desfăşoară, în instituţiile de învăţământ teologic, precum şi locaşurile de cult un program intens de rugăciune şi conferinţe pe teme duhovniceşti. În biserici au fost săvârşite slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit Canonul Sfântului Andrei Criteanul şi Liturghia Darurilor mai înainte sfințite.
La Cluj-Napoca, elevii şi studenţii teologi au participat în aceste zile din prima săptămână a Postului Sfintelor Paşti, dimineaţă, la slujba Utreniei și a Ceasurilor, iar seara, la slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit Canonul Sfântului Andrei Criteanul.
De asemenea, miercuri, 1 martie, Înaltpreasfinţitul Andrei Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la capela Facultăţii de Teologie cu hramul „Sfântul ierarh Nicolae”, alături de profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană. Studenţii care au participat la slujbă, au ajunat şi s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Răspunsurile la slujbă au fost date de Corul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de arhid. Daniel Mocanu.
IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei le-a vorbit tinerilor teologi și credincioșilor prezenți despre semnificația duhovnicească a Postului Mare în lumina exemplelor pozitive din Sfânta Scriptură, şi a subliniat faptul că Postul mare poate o fi o perioadă de antrenament spiritual.
„Perioada aceasta este comparată de Sfântul Pavel cu perioada în care sportivii se antrenează pentru a ajunge la o performanţă pământească. Noi încercăm să ne exersăm pentru a ajunge la o performanţă spirituală. Din prima epistolă către Corinteni, capitolul nouă: <Nu ştiţi voi că cei care aleargă în stadion, toţi aleargă dar numai unul ia premiul. Alergaţi aşa ca să-l luaţi... şi oricine se luptă, se înfrânează de la toate. Şi aceia, ca să ia o cunună stricăcioasă, iar noi nestricăcioasă. Eu, deci, aşa alerg, nu ca la întâmplare. Aşa mă lupt, nu ca lovind în aer, ci îmi chinuiesc trupul meu şi îl supun robiei; ca nu cumva, altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic>”, a spus IPS Mitropolit Andrei.
În cadrul slujbei a fost hirotonit întru ierodiacon monahul Luca de la Mănăstirea Nicula. La finalul slujbei, ierarhul le-a împărţit tuturor celor prezenţi broşura „Spovedania şi Liturghia salvează omenirea”, al cărei autor este.
Sfânta Liturghie a Darurilor la Deva
Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit miercuri, 1 martie, la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, unde a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, înconjurat de către un sobor de preoți și diaconi. Ierarhul, în cuvântul de învățătură adresat credincioşilor prezenţi, a amintit despre „taina cea mare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, taină la care fiecare dintre noi este chemat să fie părtaș. De aceea, postul ne este prilej de pocăință și de rugăciune, spre a ne pregăti pentru întâlnirea cu Hristos cel Înviat”.
De asemenea, în seara zilei de miercuri, 1 martie, PS Episcop Gurie a săvârșit slujba Pavecerniței celei Mari în Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a Parohiei Deva V, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul Pavecerniței Mari, ierarhul a citit cea de-a treia parte a Canonului celui Mare al Sfântului Andrei Criteanul.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, PS Episcop Gurie le-a vorbit celor prezenți despre iertare: „În această binecuvântată perioadă premergătoare Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, credinciosul este chemat ca, pe lângă starea de postire și de rugăciune, să-și însușească starea de împăcare, atât cu aproapele său, dar mai ales cu Ziditorul său, prin pocăință sinceră și prin mărturisirea păcatelor în Taina Sfintei Spovedanii. Omul împăcat cu aproapele său, cu sine însuși și cu Dumnezeu, a precizat Preasfinția Sa, devine mlădiță roditoare a Bisericii lui Hristos și părtaș al Împărăției celei veșnice”. (Diac. Cristian Ţuţuroi, Grigore Sâmboan)