Program educaţional pentru copiii Centrului social „Best Life“
Copiii din cadrul Centrului social multifuncţional „Best Life“ pentru copiii dezavantajaţi social, al Arhiepiscopiei Craiovei, participă în această perioadă la un program educaţional, iniţiat în colaborare cu Fundaţia „Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române“, filiala Craiova. În cadrul proiectului, în fiecare vineri, între ora 14:00 şi 16:00, beneficiarii centrului participă la şedinţe de desen, pictură şi lucrări de mozaic, sub coordonarea profesoarelor Oana Maria Drăghici şi Anca Elena Untaru. La finalul proiectului, lucrările realizate vor putea fi admirate în cadrul unei expoziţii. „Ne bucurăm că aceşti copii sunt iniţiaţi în taina artei plastice de către doamnele profesoare, care au reuşit încă de la prima întâlnire să le insufle dragostea pentru desen, pentru frumos. Am început cu desenarea unor elemente mai simple, precum soare, fructe, flori şi, odată cu acestea, copiii sunt antrenaţi în conversaţii abordând teme din domeniul artei plastice“, a precizat Adriana Bursuc, preşedinta SONFR Craiova.