Program european de sprijinire a sectorului laptelui
Peste două luni va fi lansat noul program european de sprijinire a sectorului laptelui, în valoare de 150 milioane de euro, ajutor acordat fermierilor de către Uniunea Europeană (UE) pentru reducerea producţiei, în condițiile în care eliminarea cotelor de producţie la lapte şi embargoul rusesc au coborât preţul laptelui.
În baza noului program european de sprijinire a sectorului laptelui, fermierii vor primi 150 de milioane de euro, stimulent pentru reducerea producţiei, după cum a anunţat Comisia Europeană. UE intenţionează să distribuie aceste ajutoare pe o perioadă de trei luni, începând din octombrie şi până în decembrie. Prima etapă a programului va fi lansată, așadar, în octombrie, urmând ca în lunile noiembrie și decembrie să fie lansate şi următoarele, până la atragerea întregii sume alocate în acest sens. Compensaţia acordată fermierilor ar urma să fie de 14 eurocenţi pentru fiecare litru de lapte neprodus. Producătorii francezi estimează că un preţ de 30 de eurocenţi pentru fiecare litru de lapte produs le-ar permite să-şi acopere cheltuielile, după cum notează AFP, citată de Agerpres.
Producătorii interesaţi de acest plan de susţinere vor putea face o cerere pentru o cantitate de minimum 1.500 de litri de lapte produs, iar ajutorul va fi limitat la 50% din cantitatea minimă de lapte livrată, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Data limită pentru depunera dosarului este 21 septembrie, potrivit aceleiași surse.
Statele membre UE vor fi responsabile de strângerea solicitărilor de ajutor, precum şi de verificarea lor. De asemenea, tot țările membre vor decide dacă aceste cereri vor fi depuse de organizaţiile recunoscute ale producătorilor sau de cooperativele agricole. „Sunt încrezător că această măsură va contribui, într-o manieră semnificativă, la îmbunătăţirea încrederii pe piaţă, iar acest lucru se va reflecta asupra preţurilor pentru producătorii europeni de lactate”, a declarat comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan.
Alocarea celor 150 de milioane de euro pentru susţinerea sectorului laptelui a fost anunţată la Consiliul miniştrilor Agriculturii din data de 18 iulie, în cadrul unui plan general de sprijinire a sectorului agricol cu o valoare totală de 500 de milioane de euro. Cei 350 de milioane de euro rămaşi vor fi repartizaţi către diferite anvelope naţionale, pe care statele membre îi vor putea cheltui, până la data de 30 septembrie 2017.
Luna trecută, ministrul român al agriculturii, Achim Irimescu, declara că acest program va fi unul benefic pentru fermierii români. „Credem că e o măsură foarte bună pentru că știm că sectorul laptelui se confruntă, de când s-a renunțat la cota de lapte, cu probleme grave. În România, în nordul țării, în zona de munte, chiar eu am fost la Vatra Dornei, s-a ajuns ca litrul de lapte să fie vândut de fermieri cu 40 de bani, deși în comerț e între 4 și 4,5 lei”, a spus Irimescu. România va primi 11 milioane de euro.
Scăderea preţurilor la lapte, dar şi la carnea de porc, a rezultat dintr-un cumul de factori, inclusiv din eliminarea cotelor de producţie a laptelui, modificarea dietei, încetinirea cererii chineze, dar şi în urma embargoului introdus Rusiei de către UE.
În luna ianuarie 2016, cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare de către unităţile procesatoare a scăzut cu 1,0% faţă de luna decembrie 2015 şi a crescut cu 5,6% faţă de luna ianuarie 2015, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Astfel, în ianuarie 2016 au fost colectate 67.615 tone de lapte de vacă, faţă de 64.059 tone în ianuarie 2015. Din această cantitate de lapte de vacă au fost obţinute 23.050 tone de lapte de consum, 6.108 tone de smântână, 17.118 tone de lapte acidulat, 803 tone de unt şi 5.472 tone de brânzeturi.