Program pentru reprezentanţii cultelor din România, la instituţiile UE de la Bruxelles
Începând de pe 15 septembrie şi până astăzi, 18 septembrie 2009, la Bruxelles, un grup de 24 de reprezentanţi ai cultelor religioase din România participă la un program organizat de Direcţia Generală „Educaţie şi Cultură“ a Comisiei Europene şi de Reprezentanţa Comisiei Europene în România. Delegaţia Bisericii Ortodoxe Române, formată din nouă persoane, care participă cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la acest program, este condusă de către Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal.
Programul are ca scop cunoaşterea instituţiilor Uniunii Europene şi a unor proiecte şi activităţi în care este implicată direct ţara noastră (fonduri UE pentru măsurile de mediu şi aspecte ale politicii de mediu, dezvoltarea rurală în România, România şi fondurile structurale, politica agricolă comună, dialogul între religii, Biserici şi comunităţi de convingeri, mecanismul de cooperare şi verificare pentru România, priorităţi de comunicare ale UE). De asemenea, în program sunt incluse şi vizite la obiective religioase şi culturale din capitala Belgiei, între acestea fiind inclusă şi Reprezentanţa Bisericii Ortodoxe Române, pe lângă instituţiile europene.