Program special pentru Sfânta Liturghie la Cluj-Napoca
La Biserica "Schimbarea la Faţă" de pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca se oficiază, în fiecare zi de lucru a săptămânii, Sfânta Liturghie de la ora 7:30, în subsolul lăcaşului de cult, pentru cei care doresc să participe la slujbă înainte de a-şi începe activitatea zilnică, după cum a precizat pr. paroh Titus Moldovan.
"Credincioşii care sunt legaţi de serviciu au pe această cale posibilitatea de a participa la Sfânta Liturghie şi de a ajunge şi la muncă. Prima Sfântă Liturghie va începe mai devreme, în demisolul special amenajat ca spaţiu liturgic, de la ora 7:30 şi va dura până după ora 8:30. Această Sfântă Liturghie este destinată şi acelora dintre credincioşi care nu pot să stea mai mult, Sfânta Liturghie oficiată de la ora 10:00 în biserica mare de către un alt preot, cu predică şi alte servicii. Pot participa, aşadar, mai de dimineaţă, şi cei care urmează un tratament medical şi pot să se împărtăşească la prima Sfântă Liturghie", a spus pr. Titus Moldovan. Această practică nu este nouă în Parohia "Schimbarea la Faţă", până în anul 1998, în biserica veche de pe Bulevardul Eroilor, preoţii slujitori oficiau o primă Liturghie dimineaţa înainte de începerea programului de lucru. (Pr. Florin C. Ghiţ)