Programe de studii pentru joburi căutate pe piaţa muncii
La unele universităţi, înscrierile în cadrul primei sesiuni de admitere la programele de licenţă şi master au început luni şi durează, în unele cazuri, până la finalul lunii iulie. Admiterea se face în baza mediei obţinute la bacalaureat sau se organizează examen de admitere, cum este cazul unor specializări precum drept, informatică sau medicină. Reprezentanţii instituţiilor de învăţământ superior îndeamnă candidaţii să privească atent către cererea de pe piaţa muncii.
Universitatea din București (UB) a scos la concurs, pentru sesiunea de vară a admiterii 2023, aproape 8.000 de locuri bugetate la cele 19 facultăți: 4.461 de locuri bugetate la studiile de licenţă, 3.200 de locuri bugetate la studiile de masterat, în timp ce școlile doctorale ale UB scot la concurs 338 de locuri bugetate, dintre care 159 de locuri sunt cu bursă. Universitatea are locuri speciale dedicate candidaţilor proveniţi de la liceele din mediul rural, celor de etnie romă sau cu cerinţe educaţionale speciale, iar „212 sunt alocate domeniilor prioritare de dezvoltare a României”.
Instituţia de învăţământ superior susţine că „este prima instituție de învățământ superior comprehensiv din România, după gradul de angajabilitate și veniturile obținute de absolvenți: 17.692 de lei fiind salariul mediu obținut de absolvenții Facultății de Matematică și Informatică”.
Din celălalt capăt al ţării, Universitatea din Oradea anunţă că oferă „programe de studii pentru viitori specialişti cu joburi foarte căutate pe piaţa muncii, precum energetică, robotică, mecatronică”.
În aceste domenii de activitate, absolvenţii „pot merge la sigur”, după cum a anunţat rectorul instituţiei, prof. univ. dr. Constantin Bungău.
„Noi vrem să atragem atenţia candidaţilor şi părinţilor că există o cerere mare din partea angajatorilor pentru ingineri din zona tehnicii, roboticii, autovehicule rutiere sau tehnologii de fabricaţie, automatizări. La fel pentru inginerii din zona construcţiilor, cadastru sau cei care se ocupă de utilităţi, pentru canalizări sau ingineri din zona energiilor regenerabile şi verzi. Am observat, în ultimii patru-cinci ani - şi pregnant la înscrierile care au început în această săptămână - că numărul candidaţilor înscrişi la aceste programe este mult mai mic decât la specializările umaniste. Probabil se înscriu mai puţini la inginerie din cauza faptului că e o facultate mai grea. Avem puţini absolvenţi comparativ cu solicitările pe care le primim din partea angajatorilor”, a precizat Constantin Bungău.
Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca organizează sesiunea de vară a admiterii între 10 și 27 iulie. UBB vine cu programe noi de licenţă, cum sunt „Psihologie - Ştiinţe cognitive” în limba engleză sau „Pedagogia învăţământului primar şi preşco-lar” - ID, la Reşiţa.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași scoate la concurs 12.555 de locuri pentru admiterea din iulie, dintre care 7.967 la licență, iar înscrierile vor avea loc în perioada 10-15 iulie la sediul universității sau online, pe platforma eadmitere.uaic.ro (https:// eadmitere.uaic.ro/).
„Candidații care doresc să studieze într-o limbă străină au la dispoziție 30 de specializări în limbi străine, 6 la studii de licență și 24 la studii de master”, informează universitatea. (O. N.)