Programe pentru zece şcoli din Timiş
Fundaţia "Noi Orizonturi" (FNO) a obţinut premiul II la Gala Premiilor în Educaţie, ediţia 2010, la categoria "ONG-ul anului în domeniul educaţiei". La nivelul Timişoarei, activităţile Fundaţiei "Noi Orizonturi" sunt coordonate de părintele Cristian Miloş, ajutat de mai mulţi profesori de religie şi tineri voluntari.
FNO implementează programul IMPACT în 10 şcoli din judeţul Timiş. Programul constă în organizarea unor cluburi de tineri care au întâlniri săptămânale în care sunt cultivate valorile morale personale, dar şi cele ce ţin de implicarea comunitară. Astfel, de patru ori pe an, fiecare club de tineri implementează un proiect în folosul comunităţii. "Premiul II pentru cel mai bun ONG cu programe educative, din cadrul Galei Premiilor în Educaţie, vine ca o încununare a muncii noastre din ultimii 10 ani, mai ales că pe 19 noiembrie anul acesta am sărbătorit 10 ani de activitate. Premiul primit este al celor peste 500 de profesori care în fiecare săptămână voluntariază în medie patru ore şi sunt alături de tineri. Le mulţumim din suflet pentru toată munca şi eforturile depuse şi mai ales pentru încrederea pe care o au în noi, precum şi pentru angajamentul lor de a fi alături de IMPACT de atâţia ani. Suntem onoraţi să-i avem alături şi să avem un bun impact împreună. Premiul este de asemenea dedicat celor peste 3.000 de tineri din grupul IMPACT - speranţa noastră pentru o Românie mai bună, iar succesele şi rezultatele lor ne fac să mergem mai departe în fiecare zi", a declarat Diana O. Certan, manager Fundaţia "Noi Orizonturi". Fundaţia "Noi Orizonturi" desfăşoară în şcoală un program prin care tinerii din licee sunt încurajaţi să devină persoane active, prin activităţi sociale, în comunităţile lor. "Premiul ne onorează, însă nu ne surprinde. Am spus de la momentul implicării în IMPACT, principalul program al fundaţiei, că e cel mai bun program pentru tineri existent acum în România. Premiile pe care fundaţia sau programul le obţine ne întăresc această convingere", a spus pr. Cristian Miloş, coordonator local al Fundaţiei "Noi Orizonturi". Două programe inovatoare de educaţie nonformală Misiunea fundaţiei este promovarea modelelor de educaţie prin experienţă de calitate, care dezvoltă abilităţi de viaţă în rândul tinerilor, ca o strategie de dezvoltare durabilă a societăţii, precum şi dezvoltarea capitalului social ca soluţie pentru depăşirea apatiei civice, moştenire a sistemului comunist. Fundaţia dezvoltă, la nivel naţional, două programe inovatoare de educaţie nonformală, denumite VIAŢA (educaţie prin aventură, constând într-o tabără anuală de vară în staţiunea Straja) şi IMPACT (cluburi de iniţiativă comunitară pentru tineri). Acest al doilea program a reunit, până acum, în jur de 5.000 de tineri, alături de peste 680 de lideri voluntari, numărul beneficiarilor programului la nivel naţional depăşind cifra de 200.000. Astfel, proiectele în folosul comunităţii sunt folosite ca instrumente de învăţare prin experienţă pentru a dezvolta competenţe şi valori în rândul tinerilor, dar ajutând şi sistemul şcolar să răspundă nevoilor unei pieţe economice aflate în continuă schimbare.