Programele de studii universitare, ierarhizate de Ministerul Educaţiei

Data: 04 Octombrie 2011

Ministerul Educaţiei a dat publicităţii clasamentul celor mai bune programe de studii oferite de universităţile de stat şi particulare. Acestea au fost clasificate în cinci categorii valorice, însă, potrivit ministrului Daniel Funeriu, o nouă ierarhizare va fi făcută anul viitor, astfel încât să dea posibilitatea instituţiilor de învăţământ să-şi perfecţioneze oferta academică.

Tinerii care doresc să urmeze o facultate, fiind în acelaşi timp interesaţi să facă performanţă, au posibilitatea, începând cu acest an, să consulte o ierarhizare a programelor de studii oferite de universităţile de stat şi particulare din întreaga ţară. Ministerul Educaţiei a finalizat clasificarea tuturor programelor oferite de universităţi, împărţindu-le în cinci categorii valorice: de la A - cel mai bun, la F- cel mai slab. Conform evaluării MECTS, doar o cincime dintre programele oferite pe piaţa educaţională pot fi considerate de top, în timp ce în categoria B se înscriu 22,1% din totalul de 1.075 de programe. La categoria C se regăsesc aproape un sfert dintre programele de studiu, în grupa D - 12%, în timp ce clasa E adună 20% din programe. "Ierarhizarea din acest an este supusă dezbaterii publice, astfel încât să putem lucra împreună cu universităţile pentru a ameliora toate procedurile şi a da posibilitatea acestora să se amelioreze, să crească", a spus demnitarul, care a mai subliniat că o viitoare clasificare va fi făcută anul viitor. Potrivit documentului, programele de studii oferite de universităţile din Iaşi şi Suceava se regăsesc în topul ierarhizărilor. Astfel, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" oferă programe de categoria A în domeniul matematicii, informaticii, chimiei, iar cele mai bune programe de ingineria produselor alimentare sunt oferite de Universitatea "Ştefan cel mare" Suceava, aceeaşi universitate suceveană oferind în materie de administrarea afacerilor un program de studii de categoria B. Programele de top în drept sunt derulate de Universitatea Bucureşti, dar şi de UAIC Iaşi. Universitatea ieşeană se încadrează în categoria B la programele de studii în domeniul sociologiei şi finanţe, în timp ce ştiinţele politice şi administrarea afacerilor au fost ierarhizate în categoria C. Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" Iaşi oferă programe de top în domeniul ingineriei chimice, mecatronică şi robotică, dar şi ştiinţa materialelor. Tot la categoria A sunt incluse şi programele oferite de Universitatea de Medicină şi Farmacie "gr. T. Popa" - medicină, medicină dentară şi farmacie, în timp ce în domeniul zootehniei cel mai bun program este oferit de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi. Întreaga ierarhie a ofertelor academice poate fi consultată pe adresa http:// chestionar.uefiscdi.ro.