Programul Casa Verde va avea o nouă sesiune în toamnă

Data: 22 Iunie 2020

În prima sesiune a programului „Casa Verde Fotovoltaice” au fost declarate eligibile pentru finanţare 12.718 proiecte, iar alte 13.337 au fost respinse, a anunţat AFM. Pentru că fondurile alocate nu au fost epuizate, va fi organizată o nouă sesiune în toamnă. În ceea ce privește numărul mare de dosare respinse, asociația patronală din domeniu susține că în multe cazuri s-au invocat motive nejustificate, precum lipsa ștampilei de pe documentele emise electronic.

Programul Naţional „Casa Verde Fotovoltaice”, care prevede instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi a livrării surplusului în reţeaua naţională, şi asigură o finanţare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 de lei, a generat un interes foarte mare, dovadă fiind cele peste 25.000 de cereri, a declarat Andreea Kohalmi-Szabo, preşedinta Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM). „Am luat decizia organizării unei noi sesiuni în toamna anului 2020. Pornind de la experienţa primei ediţii, în calitate de preşedinte al AFM, intenţionez să promovez modificări majore, care să conducă la simplificarea procesului de înscriere în program, la micşorarea duratei evaluării proiectelor şi la extinderea plajei de instalatori. De asemenea, invit toţi solicitanţii care nu au obţinut finanţarea în prima ediţie să reaplice în toamnă”, a spus Kohalmi-Szabo, citată de Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, s-a luat decizia reluării etapei de înscrieri, în toamnă, până la epuizarea sumei de 536 de milioane de lei alocate programului. AFM precizează că principalele motive de respingere a solicitărilor au fost generate de informaţiile şi dosarele incomplete încărcate de către instalatori sau care conţineau documente expirate şi/sau erori. Referitor, de asemenea, la motivele invocate pentru respingerea dosarelor, Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România (PATRES) susține că acestea au fost în cele mai multe cazuri „nerezonabile şi neimputabile cetăţenilor”.

Potrivit organizației, „la o simplă căutare pe liste, remarcăm că sute de dosare nu au fost acceptate de AFM pentru următoarele motive: certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat nu are ştampila lizibilă, respectiv certificatul nu este semnat şi ştampilat, acesta fiind emis electronic de către autoritatea fiscală. AFM ignoră faptul că ştampila nu mai este obligatorie, conform legislaţiei în vigoare. Practic, în loc să încurajeze procesul de digitalizare (…), acesta este penalizat!”

Totodată, majoritatea dosarelor au fost respinse pe motiv de documente expirate, cu toate că erau valabile atunci când au fost depuse, mai susține PATRES.

(Cristina Zamfirescu)