Programul „Casa Verde“ va include şi persoanele fizice
Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a anunţat joi, la Oradea, că va porni din nou Programul „Casa verde“, care va include, de această dată, şi persoanele fizice, nu numai autorităţile locale şi instituţiile publice.
Iniţiat în anul 2008, de fostul ministru Attila Korodi, programul nu a debutat din motive de procedură, a spus Borbely, deoarece „ar fi fost mult prea complicat să fie verificaţi cei care ar fi dorit să-şi modernizeze sistemul de încălzire propriu“. „Noi suntem o ţară în care, din păcate, cetăţeanul este considerat un potenţial infractor. Haideţi să schimbăm această mentalitate! Trebuie controlat, evident, dar nu opreşti un program pentru că ai suspiciune că se fac nu ştiu ce abuzuri“, a declarat, într-o conferinţă de presă, Laszlo Borbely. Ministrul Mediului a precizat că va propune, cât de curând, în Guvern continuarea programului şi extinderea acestuia şi pentru persoanele fizice, astfel încât oricine va vrea să înlocuiască sistemul clasic de încălzire cu unul care să folosească energia solară sau eoliană să aibă această posibilitate. „În acest mod, dăm de lucru şi firmelor, familiile vor avea cheltuieli mai mici la întreţinere, ducând şi la protecţia mediului, pe termen lung“, a specificat ministrul.