Programul Catedralei mitropolitane din Craiova
În această săptămână, prima a Postului Mare, la Catedrala mitropolitană "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" din Craiova, vor fi săvârşite o serie de slujbe specifice acestei perioade. Astfel, de luni până sâmbătă, programul liturgic va alterna după cum urmează: Utrenia, Ceasurile I, III, VI, şi XI, Obedniţa şi Vecernia - pentru prima parte a zilei, şi Canonul Sfântului Andrei - seara. În zilele de miercuri şi vineri va fi săvârşită Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite. De asemenea, vineri seară, IPS Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va săvârşi Taina Sfântului Maslu, alături de soborul de preoţi şi diaconi ai catedralei. Sâmbătă dimineaţă, se va sluji Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur şi pomenirea celor adormiţi, iar seara, Vecernia Mare. (Diac. Ioniţă Apostolache)