Programul concertelor de Crăciun în Arhiepiscopia Craiovei
Armonia colindelor va răsuna din nou în locaşurile de închinare şi pe scenele principalelor instituţii de cultură din Cetatea Băniei. Ca în fiecare an, izul bisericesc al acestor nestemate muzicale vine să plinească frumoasele noastre tradiţii creştin-ortodoxe.
Credincioşii din Arhiepiscopia Craiovei vor avea parte în perioada premergătoare Naşterii Domnului de mângâierea „colindului sfânt şi bun”. Încălzită de glasurile psalţilor din catedralele şi paraclisele mitropolitane, de armonia coralelor bisericeşti, tradiţia colindului va împodobi şi în acest an viaţa iubitorilor de prăznuire. Alături de cuvântul de învăţătură şi de arhiereştile binecuvântări, cântul vestirii Naşterii lui Hristos se împleteşte frumos cu poezia şi teatrul creştin, aducându-ne tot mai aproape de ieslea din Betleem.
Regal de colinde sub genericul „Hristos Se naşte, măriţi-L!”
Pregătirile pentru colind au început deja în Cetatea Băniei. De anul acesta, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, jertfa colindătorilor craioveni va fi aşezată sub genericul „Hristos Se naşte, măriţi-L!”. Astfel, primul regal de colinde va fi dăruit de corul Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul”. Serbarea seminariştilor craioveni va avea loc în data de 10 decembrie, la Filarmonia „Oltenia” din municipiu. Concertul de colinde va fi însoţit de câteva piese de teatru creştin şi poezie religioasă.
În data de 14 decembrie, corul Facultăţii de Teologie din Craiova va concerta la Tg. Jiu, alături de corul Liceului Teologic şi corala preoţilor din judeţul Gorj. Evenimentul va avea loc la Casa de cultură din municipiu. Următorul recital de colinde este programat în ziua de luni, 15 decembrie, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Aici va avea loc tradiţionalul „ColinDar cu Paula Seling”, eveniment organizat de Asociaţia Vasiliada, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei. Alături de reputata artistă vor urca pe scenă Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei Mitropolitane din Craiova şi Corul mimico-gestual „Anghelos”, format din copii cu deficiențe de auz de la Școala Specială „Sfântul Vasile”. Fondurile obținute în urma acestui eveniment vor fi orientate către programul de sprijin pentru persoane cu dizabilități implementat de Asociația Vasiliada.
A doua zi, marți, 16 decembrie, corul Facultăţii de Teologie din Craiova, condus de pr. lect. dr. Adrian Mazişiţa, va avea o reprezentaţie în Paraclisul Mitropolitan „Madona Dudu” din Craiova. Următorul eveniment este programat miercuri, 17 decembrie, la Catedrala Mitropolitană, unde va concerta Grupul psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, condus de prof. dr. Victor Şapcă.
Buchetul de colinde tradiţionale va fi completat de două reprezentații corale, aşezate în interpretarea celor două formaţii mixte ale Catedralei Mitropolitane „Sfântul Dimitrie” şi Paraclisului Mitropolitan „Madona Dudu”. Prima dintre ele va avea loc sâmbătă, 19 decembrie, la Biserica „Maica Domnului de la dud”, după slujba Vecerniei. Va dirija arhidiaconul prof. dr. Alexandru Racu. Cea de-a doua, programată pentru data de luni, 21 decembrie, va avea loc în Catedrala Mitropolitană, sub bagheta prof. Lelia Candoi. Programul va avea loc de la ora 17:30 şi va fi prezentat de protos. Vladimir Dărângă, mare eclesiarh al sfântului locaş.