Programul cultural-catehetic „Să ne cunoaştem eparhia - pe urme de sfinţi”

Un articol de: Constantin Ciofu - 23 Martie 2019

Credincioşi din parohiile Boiştea I, Boiştea II, Lapoş, Dărmăneşti I, Plopu, Poiana II şi Dărmăneşti II, care compun Cercul pastoral „Sfântul Teodosie de la Brazi” din cadrul Protopopiatului Moineşti, judeţul Bacău, au mers miercuri, 20 martie 2019, într-un pelerinaj de o zi în câteva aşezări monahale de pe raza canonic-administrativă a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Evenimentul s-a înscris în programul cultural-catehetic „Să ne cunoaştem eparhia - pe urme de sfinţi”, fiind întreprins cu ajutorul Centrului de pelerinaje „Meteora Tour” al eparhiei. Credincioşii au participat la Sfânta Liturghie şi apoi s-au închinat la racla cu sfintele moaşte, aflată în Catedrala Arhiepiscopală din Roman. Pelerinii s-au întâlnit apoi cu Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, care le-a oferit câteva sfaturi duhovniceşti de mare preţ. Cu bucurie în suflet, credincioşii au mers apoi în pelerinaj la Mănăstirea Giurgeni, judeţul Neamţ, şi la Parohia Trifeşti, unde se află în Biserica „Sfântul Nicolae” o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. În partea a doua a zilei, pelerinii au vizitat Mănăstirea „Buna Vestire” din localitatea băcăuană Tisa Silvestri.