Programul educaţional „Vocaţia ta!”
Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive Bucureşti - PROEDUS, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, a lansat miercuri, 21 mai, ediţia 2025 a programului „Vocaţia ta!”.
Proiectul de orientare şcolară şi în carieră a elevilor din clasele V-XII din Capitală se desfăşoară online, pe platforma dedicată - www.toe.hubproedus.ro.
„Activităţile se desfăşoară în două etape: mai - iunie şi septembrie - decembrie, iar fiecare participant va beneficia de un plan personalizat de dezvoltare educaţională şi profesională, elaborat în urma unor sesiuni de consiliere, testări specializate şi activităţi educaţionale inovatoare”, informează iniţiatorii într-un comunicat citat de Agerpres.
Astfel, elevii vor fi sprijiniţi în procesul de autocunoaştere şi identificare a propriilor abilităţi şi interese, pentru a alege în mod conştient drumul educaţional pe care doresc să-l urmeze la finalul ciclului gimnazial, respectiv liceal.
Totodată, participanţii vor fi ghidaţi în dezvoltarea stimei de sine şi a imaginii personale, dar şi în adoptarea unei atitudini pozitive faţă de sine şi faţă de ceilalţi.
Platforma interactivă integrează patru componente: un târg virtual al liceelor (cu prezentarea unităţilor de învăţământ liceal din Bucureşti, oferte educaţionale, admitere, burse şi activităţi extracurriculare); târg virtual al universităţilor (disponibil începând cu data de 3 iunie); un chatbot educaţional (asistent digital care oferă elevilor şi părinţilor acces la informaţii despre specializări, medii de admitere şi condiţii de înscriere) şi filmuleţe cu descrierea unor meserii şi profesii. (O.N.)