Programul eparhial „Un ghiozdan pentru noul an școlar” a ajuns la final

Un articol de: Silviu Dascălu - 14 Septembrie 2023

A VI-a ediție a programului eparhial „Un ghiozdan pentru noul an școlar” desfășurat în Episcopia Hușilor a ajuns la final. Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” a Episcopiei Hușilor au reușit să ajungă la 1.324 de copii proveniți din medii defavorizate, care au putut începe școala având ghiozdane și rechizite noi.

Campania s-a desfășurat pe mai multe zile, atât în comunitățile mai izolate din cuprinsul Episcopiei Hușilor, cât și la centrele de zi ale Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși și în mai multe comunități din Basarabia.

„Cu sprijinul Părintelui Episcop Ignatie, am reușit să finalizăm a VI-a ediție a acestui program, prin care încercăm să acoperim, cel puțin parțial, o nevoie stringentă resimțită de mulți copii proveniți din familii fără posibilități materiale. Faptul de a începe școala cu ghiozdane și rechizite noi, asemeni colegilor lor, reprezintă un imbold pentru a vedea în școală, în educație, o șansă reală pentru viitorul lor.
Ne străduim să le fim alături și prin celelalte programe anuale pe care le derulăm la nivelul asociației noastre, motivându-i să valorizeze școala și să nu se dea bătuți atunci când mai apar lipsuri și greutăți. Educația este prioritară. Le mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit în efortul nostru și au făcut posibil să ajungem la toți acești copii”, a menționat părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși.

Eforturilor Asociației „Filantropia Ortodoxă” a Episcopiei Hușilor s-au alăturat și prietenii din Timișoara (200 de ghiozdane); Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Apostol Andrei”, Würz­burg, Germania (200 de ghiozdane, pr. Ghelasie Păcurar); Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Veronica” Coventry, Marea Britanie (pr. Cornel Grecu); Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Macarie cel Mare” Leeds, Marea Britanie (pr. Ciprian Nedelcu); Iab Structur SRL Timișoara; Vasea SRL Huși; Societatea Agricolă „Arieșul”, Lunca Mureș - Alba; Gaz Est Vaslui; Consiliul Județean Vaslui (225 de ghiozdane, proiect în cadrul Programului județean pentru finanțare nerambursabilă a activităților nonprofit de interes local, domeniul social), precum și nume­roși credincioși din țară și parohii și mănăstiri din cuprinsul Episcopiei Hușilor.